Tati, te rog, nu divorța și de mine!

28

Știu, pe mama nu o mai iubești. Te-am auzit țipând la ea de atâtea ori încât știu. Nici nu mai arată ca atunci când te-ai îndrăgostit de ea…intre timp m-a avut pe mine și asta i-a adăugat câteva kilograme și câteva priorități în plus. Da, știu și că a fost mai rece cu tine. Era atât de atentă cu mine încât sigur și asta a făcut-o să fie asa fată de restul lumii. Nu am vrut sa îți iau locul pentru că singurul loc pe care mi l-am dorit a fost intre voi, pe canapea, uitându-ne la desene sau, intre voi pe o bancă, în parc, în timp ce amândoi îmi spuneți ce mult mă iubiți.
Am crescut intre timp tati! Mai mult fără tine, dar am crescut. Nu sunt destul de mare încât să merg la scoală dar sunt destul de mare încât să nu te judec. De fapt, nu am fost niciodată suficient de mic încât să o fac…
Eu, de când m-am născut am știut doar să vă iubesc și pe tine și pe mami și iubirea față de unul dintre voi nu a însemnat niciodată lipsa iubirii față de celălalt.  Știi, tati, noi copiii chiar avem un suflet atât de mare încât putem iubi doi oameni de-odată!
Acum vreo 2 ani, când încă eram trei în casă,  îmi amintesc că am venit să te iau în brate și mi-ai spus să mă duc la mami, că eu cu ea țin. Mi-a zis și ea de câteva ori același lucru, dar tu nu știi. Habar nu aveam ce înseamnă să țin cu unul sau cu altul. Vă iubeam pe amândoi la fel și pentru războiul dintre voi chiar eram prea mic.
Într-o zi ai plecat. Am înțeles că ai divorțat de mami și am mai auzit și că eu de acum înainte mă numesc pensie alimentară pentru tine. Nu știu ce-i aia dar am auzit că asa se numește grija pe care mi-o acorzi.
Nu știu cum vedeți voi ca adulți, dar pentru mine grija de care am nevoie înseamnă să mă întrebi dacă am mâncat, să știi ce îmi place să fac și să îmi spui zilnic că mă iubești în timp ce mă mângâi ușor.
La început, săream mereu în sus când suna telefonul. Întrebam dacă ești tu. Abia așteptam să te aud și să îți povestesc cât de dor îmi e de tine. După câteva luni m-am oprit. Am înțeles că telefonul nu sună niciodată pentru mine.
Intre timp am învățat să scriu și să citesc și tare as fi vrut să îți arat ce priceput sunt la asta. Am așteptat în schimb cu nerăbdare plicul tău, cel pe care spunea mama că mi-l trimiți în fiecare lună. L-am desfăcut cu sufletul la gura căci eram convins că scrie ceva frumos din moment ce e de la tine. Doamne! Erau doar niște hârtii și nici urmă de scrisul tău sau de vreun cuvânt pentru mine.
Au fost clipe grele tati…Multe momente în care am plâns și m-am întrebat cu ce te-am supărat atât de tare …
După 2 ani mi-a spus mama că vii să mă scoți la un suc.  Nu pot să îți spun cum am făcut când am aflat. Am fost atât de fericit că m-ai iertat și că te voi vedea. Am rugat-o pe mama să îmi dea să port hăinuțele noi. Cele pe care le păstram pentru grădiniță. M-am încălțat cu pantofiorii verzi și mi-am pus și cravată. Voiam să fii mândru de mine. Mi-am făcut și o listă cu tot ce îți voi povesti din timpul în care ai lipsit. Cum îți voi spune de Cerasela, prietena mea de la grădiniță și de motanul vecinilor… de prima mea compunere și primul premiu câștigat.
Mi-am făcut și freza și am ieșit la primul tău claxon. Nu voiam să mă aștepți căci eu știu cât de grea e așteptarea.
Ne-am așezat la masă și mi-ai luat o înghețată și un suc. Am început să îți povestesc dar ți-a sunat telefonul și ai vorbit mult la el. După ce ai terminat ți-am arătat cămașa mea nouă și am mai încercat o dată să îți spun de motan … am văzut că nu m-asculți și că te plictisesc. Atunci, am pitit lista cu tot ce voiam să îți spun.
Am ascuns-o și am tăcut… de teamă să nu te supăr și să divorțezi de mine…

 

 

 

Share.

About Author

28 de comentarii

  1. Cand parintii divorteaza,prea putin sunt tatii care nu asociaza copiii cu fosta sotie….In functie de ceea ce simt pt mama copiilor lui,simt si pt copiii ramasi cu ea…In general ei au sentimente pt sotie si apoi pt copii….De mama depinde f mult relatia copiilor cu tatal….Daca mama lasa resentimentele fata de sot de-o parte si stie sa pastreze cu acesta o buna relatie,daca vrea cu adevarat binele copilului si nu se gandeste numai la ea si suferintele pricinuite de sot,atunci va aplana certuri,va sti sa-si calce pe suflet,sa ierte,sa uite si sa faca astfel incat copiii sa aibe o relatie fireasca si afectuoasa cu tatal si dupa un eventual divort…. Mama trebuie sa-si incurajeze copiii sa se vada cu tatal dupa divort,sa-l iubeasca incontinuare si sa-l respecte,sa nu-si schimbe ralatia fireasca cu el….. Ganditi-va ce s-ar intampla la disparitia fizica a mamei de langa copil,dintr-un motiv sau altul…?!El s-ar trezi langa un tata strain,in cazul in care a fost instraintat de el intre timp…. Si cum nimic nu e batut in cuie, nu odata s-a intamplat ca dupa ani de despartire,parintii sa revina a fi iar un cuplu…Asa ca e bine sa ne controlam si sa tinem cont de educatie,de bun simt,de confortul psihic al copilului si siguranta lui viitoare,inainte de toate!!

    • Cand parintii divorteaza copiii raman 99% la mama. Iar tatal primeste un drept de legaturi cifrat la cel mult 2 zile din 2 saptamani. In we-ul 1 si 3 din luna. In caz ca tatal, raceste sau nu e disponibil taman atunci, el pierde we-ul. Ce suferinte pricinuite de sot/tata? De multe ori nu exista. Iar divortul provine din preabine. Reimpliniri de cuplu? Dupa scuipaturile avocatilor de divort?? Sunteti cel putin naiva, stimata doamna suferita!

  2. Mie mi-a spus copilul meu intr-un moment in care cautam solutii la o situatie neplacuta si nu le gaseam:”mama,hai sa uitam!!!” Nu era prima oara cand aveam ce invata de la un copil mic…..Daca vrem sa facem din viata noastra o drama si sa ne plangem la nesfarsit pe umar,avem motive sensibile zilnic si chiar de mai multe ori pe zi…Sa uitam lucrurile neplacute si sa nu le lasam sa ne marcheze viata,asta inseamna sa traim bine cu noi insine si cu ceilalti… Nu le putem cere celorlalti,chiar parintii nosti fiind,sa se comporte asa cum vrem noi…..Trebuie sa ne acceptam parintii,sa luam partea buna a lucrurilor,sa-i intelegem si sa mergem inainte incercand sa ne comportam noi,asa cum ne-am dori sa se comporte ceilalti cu noi….Altfel acumulam traume inutile si ne vom transforma in niste adulti frustrati si cu probleme psihologice nedepasite…Lucrurile se schimba in timp,sa speram mereu ca se vor schimba in bine…Mamele trebuie sa fie mai inainte de toate intelepte pt copiii lor,sa stie sa-i consilieze dandu-le incredere in ei insisi si lumea inconjuratoare,sa-i aline in mod corect,sa-i faca optimisti ,buni,iertatori…De noi ,mamele depinde de cele mai multe daca viitorul copiilor nostri va fi unul sumbru si muncit de fantasmele din dulapuri,sau unul luminos,plin de incredere si sperante….Tatal vorbeste la telefon?!Foarte bine,doar trebuia sa raspunda cand este apelat,este ceva firesc……Tu,copile,bucura-te ca esti cu tatal tau care vorbeste la telefon,care este acolo in acel moment cu tine si mai ales pt ca este in viata…Multi copii nu mai au cum sa traiasca o asemenea fericire….

  3. Ce am inteles eu din articolul asta este ca dai vina pe barbati pentru divorturile din lume. Please.. cand voi, unele femei inselati ca ultimele curve in relatie/mariaj pentru ca va udati de la un compliment sau de la niste mushi sau chiar la un BMW X6, cum e? Asa ca nu mai dati vina pe barbati, toate care scrieti articole de genu, cand femeile sunt de fapt, marea majoritate, cele care ori inseala ori destrama casniciile pe motiv de plictis. In rest, foarte frumos scris, doar rolurile mamei si tatalui trebuie schimbate.

    • Nuti dai seama ce spui…da,femei de doi bani exista dar mult mai des sunt barbati iresponsabili…dar daca e sa vorbim de vindut..cunosc eu bine unul care sa vindut si a lasat trei copii pe spatele fragil a unei femei care nu sa indoit in doua la greutati dar a crescut copiii cu demnitate,dar haimanaua de barbat sa dus pe divanul la alta mai urita mai batrina dar cu bani…la intretinere…asa ca sa fii atent a critica femeile…am mai.multe eu de zis de barbati…dar am destula minte sa nu fac din toata iarba un fas…copiii mereu sufera mai mult ca adultii…dar dobitocul de parinte care nu traeste cu copilul trebuie sa aiba bunul simt ca putinul care il vede ,sa fie prezent cu copilul,de nu,nu are rost sa se prezinte..

  4. ce porcarie…lacrimogena! Auzi…plicul lunar (cu bancnotele de pensie)! Pensia se plateste in contul mamei, prin madat postal cu adresa mamei, sau cash (mamei) contra chitanta descarcatoare! Or fi si tati dintr-astia, dar macar abtineti-va de la aberatii!

    • Poti te rog sa imi lasi un link in care sa iti expici acuzele? Sunt tare curioasa de unde a copiat parte din copilaria mea plus parte din ce mai povestit 30 de copii in vârstă de 7 ani…

    • Iti multumesc ca mi-ai atras atenția si de asemenea iti multumesc pt sugestie. Recunosc ca eu doar scriu căci la partea tehnică nu ma percep câtuși de puțin :)…Nu stiu ce e ala CR :))

  5. Alienare parentala on

    De alienare parentala ati auzit dna lolrelai, cand faceti o asemenea compunere si despre alienarea parentala?
    Adica atunci cand mama ca sa se razbune pe tatal inventeaza tot felul de minciuni si copilul nu vrea sa isi vada tatal?
    Desi tatal obtine dreptul de a-si vedea copilul in instanta, nu il poate vedea?
    Eu nu cred aceasta poveste.
    Uitati-va cate probleme sunt de partea cealalta:
    https://www.facebook.com/groups/1701941613369751/

  6. alienare parentala on

    vad ca nu mi-ati aprobat comentariul…
    OK, o sa blochez aceste site care are o anumita tenta de manipulare a opiniei publice.

  7. Eu cunosc un caz in care tatal era căutat doar pt banii din buzunar +pensia alimentară prin mandat,care firesc si normal ajunge la timp. Mama copilului,”vrei sa iti mulțumească copilul??? Dute in p….mea!!! Copilul a ajuns un golan,cu casa,masina si banuti lasati de tatal lui. La scoală corigent,mutat la alt liceu. Tatal??? Pai nu are voie sa se implice,ca îl face de ras,desi este licențiat în psihologie si mama copilului,nici bacalaureatul nu îl are. Deci,mai sunt si tati care așteaptă măcar un sms,de la copil,la ori ce ora,dar din păcate mama este cea care decide si asa au trecut multi,multi ani in care clipele petrecute tatal-copil nu mai exista.

  8. Problemele de acest fel sunt delicate si foarte diferite de la caz la caz asa cum sunt caracterele oamenilor diferite. Nu putem generaliza. Este bine ca se discuta aceste lucruri atunci cand se face civilizat, in Romania lipsesc din educatie aceste lucruri, iar legile abia recent aduc cate ceva bun care cu greu se respecta. Sincer eu cred ca pana si animalele sunt mai civilizate atunci cand vine vorba de familie, copii, ma refer in comparatie cu oamenii si la faptul ca animalele pot sta de multe ori mai mult cu puii lor(copiii lor).
    Desi poveste este frumoasa, cred ca mult mai important este atunci cand parintii vor sa stea cu copiii, iar legea nu permite acest lucru pe simplu motiv ca unul din parinti nu vrea(de ex.mama). In cazul acesta sufera si copilul si parintele care isi iubeste din tot sufletul copilul si nu poate sa stea cu copilul si sa-l ocroteasca, sa-l creasca si sa-l educe.
    In tarile civilizate sau in care familia si educatia sunt importante legile ajuta copiii. Din pacate desi noi avem legi asemanatoare, ele nu se aplica. Chiar daca teoretic legea spune de bine, punerea ei in practica este aproape imposibila, astfel copiii au doar de suferit.
    Pentru tati ii pot sfatui sa aibe rabdare si sa lupte pentru copiii lor, relatii pot avea multe, dar copiii au nevoie de mare ajutor si de iubire din partea ambilor parinti, asa pot fi ei fericiti, asa pot fi sanatosi.
    Pentru mame as putea spune desi nu ma pricep ca mai tarziu isi vor da seama cat de important este pentru copilul lor, cel pe care il iubesc din tot sufletul, sa si cunoasca tatal, sa fie sanatosi psihic in societate.
    Deoarece am observat ca unele mama au suferit, pot spune ca eu sunt tata si imi iubesc copilul din tot sufletul. Din pacate in acest moment mama alieneaza copilul fata de mine si spune lucruri total neadevarate despre mine. Important este copilul si voi lupta toata viata in mod legal cu mult calm pentru binele lui. Cred ca asa ar trebui sa gandeasca orice parinte, indiferent de situatie.

  9. Dar despre felul viclean si marsav in care manipuleaza femeile copiii inpotriva sotilor/ tatilor de ce nu scrieti? Sunt femei care ani de zile nu-si baga sotul in seama, stau cu spatele la el, il desconsidera, il trateaza superior, dominator, nu-l intreaba niciodata ce face, cum se simte, ce-i place, la ce se gandeste, daca-i este bine sau rau, nu-s interesate decat de bani, de salariu, iar cand acestia isi gasesc pe altcineva le apuca disperarea si constata ca mai aveau si barbat langa ele, ca mai era si altcineva in casa in afara de ele si copilul lor? Cum se victimizeaza, apoi, si -si arunca copiii in bratele tatalui ca sa nu fie ele parasite, nu cumva sa fie alta femeie fericita in locul lor, mai fericita sau barbatul iubit si fericit! Asta-i cea mai marsava atitudine a unei femei si sunt asa destule! Si daca se ajunge la divort ele fac programul copilului si se agata cu disperare de orice sa nu piarda contactul cu fostul sot, n-au demnitate, nu stiu sa-si vada de treaba, sa-si continue viata, isi intoc copiii impotriva tatalui, ii inraiesc, le vorbesc cu ura despre tatii lor, femeile sunt cele capabile de toate astea, rele si egoiste, pline de ura si invidie.

    • Draga domnule,
      Dar sotul de ce nu e suficient de asumat sa divorteze intai si abia apoi sa-si gaseasca pe altcineva? Va plangeti ca femeile sunt rele, egoiste, capabile de toate relele, dar un astfel de barbat cum se numeste? Va plangeti ca dupa divort femeia nu mai respecta regulile jocului, dar dupa cum spuneti… barbatii nu sunt fair play nici in timpul casniciei!!! Invatati mai intai sa oferiti si apoi sa pretindeti.

  10. Pingback: Zelist Blog » Blog Archive » Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri, in perioada 23 – 29 ianuarie 2017?

  11. Sint mama singura de 4ani este foarte greu băiatul meu vede in toți bărbați tata pentru ca tatăl lui nu l a cunoscut prea bine bu a fost linga el sa il vadă cum creste pui si a spălat pe mini murdare săpunind ca el nu are copil o data ce nu este trecut in certificatul de naștere si mi a închis telefonul in nas săpunind ca ii pare rău. Ca m am îngrășat si ii placea cind eram slaba așa s a terminat convorbirea noastră dureroasa pentru mine

Leave A Reply