Mi-am urmarit parintii facand dragoste, si mi-a placut ce am vazut

0

In cele ce urmeaza doresc a va aduce la cunostinta un aspect al vietii mele care a iscat controverse in randul apropiatilor. Este vorba de modul in care parintii mei, Mioara si Dorin, au ales sa imi faca educatie, si aici ma refer in special la educatia sexuala. Astfel, tin minte ca, inca din frageda pruncie, se intampla ca uneori sa ii vad pe mama sau pe tata umbland goi prin casa. Dar, cum ei nu se jenau deloc de mine, am crezut ca asta e ceva firesc intr-o familie unita, fara secrete si ascunzisuri, cum era a noastra. Ulterior, cand am crescut si am implinit 10 ani, aveam sa asist pe viu, direct si fara vreo ingradire, la partidele de amor ale parintilor mei, si asta chiar la sugestia lor.

Pentru a va face o imagine de ansamblu corecta a felului in care mama si tata au inteles sa isi creasca cei doi copii, pe mine si pe fratele meu, Ionut, care e cu doi ani mai mic decat mine, trebuie mai intai sa intelegeti ce fel de oameni sunt Mioara si Dorin Toma. Iar pentru asta am sa va spun ca, inca de mici, eu si Ionut ne-am adresat parintilor pe numele de botez, asa cum ne invatasera ei sa le spunem. Pentru noi nu au existat niciodata „mama” si „tata”, ci doar Mioara si Dorin. Asta – spuneau ei – facea ca apropierea dintre parinti si copii sa fie foarte mare, si, privind acum in urma, nu ii pot contrazice: atat eu, cat si Ionut am fost dintotdeauna foarte atasati de Mioara si Dorin. Am fost intr-atat de apropiati incat ne permiteam sa ii admiram fatis defiland nestanjeniti prin casa sau prin curte in pielea goala, fara sa le pese ca ii pot vedea proprii copii sau altcineva…

Ce imi amintesc foarte clar acum este prima experienta erotica la care am asistat pe viu, fara sa o fi premeditat, si ai carei protagonisti au fost, ca si in cazul urmatoarelor, de altfel, parintii mei. Abia implinisem 10 ani, cand, intr-o seara, trecand prin dreptul usii dormitorului, am auzit niste sunete bestiale. Le mai auzisem in repetate randuri, in special noaptea, numai ca de data asta usa dormitorului era crapata, iar gemetele prelungi si tipetele infundate razbateau mult mai clar, de parca intreg universul conspirase in sensul impunerii linistii, pentru ca eu sa pot auzi clar ceea ce era de auzit. Manata de o uriasa curiozitate, am bagat capul pe usa, sperand sa nu fiu observata. Dar, din pacate, mama, care statea in patru labe, avea privirea indreptata exact spre usa, asa ca m-a vazut. Ah, nu am sa uit niciodata beatitudinea, dar si incrancenarea, care se citeau pe chipul Mioarei, ca si satisfactia animalica intiparita pe chipul lui Dorin, care, din cate aveam sa pricep ulterior, isi poseda femeia ca pe o catea…

Niciunul dintre parinti nu s-a suparat pe mine, asa cum m-am temut pe moment. Au intrerupt actul de iubire, m-au chemat si m-au asezat pe pat, langa ei, apoi, asa cum erau, adica goi pusca, cu transpiratia curgand in valuri de pe corpurile lor pline de vanatai, echimoze si zgarieturi, mi-au vorbit cat se poate de bland si de simplu:

– Andreea, nu ai de ce sa te jenezi de noi. Oricum, cat de curand aveam de gand sa te chemam ca sa asisti la scene de iubire, astfel incat sa nu te gaseasca pubertatea neinstruita din punct de vedere erotic. Dar e mai bine ca s-a intamplat asa, sa ne vezi „in actiune” din intamplare. Ceee ce facem noi aici se numeste amor trupesc, si trebuie sa stii ca in urma unui astfel de amor ati fost conceputi tu si Ionut.

Acum, desi aveam numai 10 ani, nu pot spune ca la varsta aceea eram chiar atat de inocenta precum credeau parintii mei. In fond, cum ei erau adeptii nuditatii in familie, ii vazusem adeseori in pielea goala, si stiam cum arata organele genitale feminine si masculine si care este rolul fiecaruia din ele. Peste asta, cum pe vremea aceea Internetul tocmai capatase un avant urias, eu vizionasem, fara stirea nimanui, destule filme pentru adulti. Asa se face ca explicatiile parintilor mei nu ma luasera deloc pe nepregatite, fiind deja familiarizata cu cele ce intentionau a mi le face cunoscute parintii mei.

– Vezi tu, Andreea, cand doi oameni se iubesc, asa cum ne iubim noi, nu au de ce sa se rusineze de sentimentele si de dorintele lor. Iubirea fizica, numita si sex, a fost lasata de Dumnezeu ca forma cea mai completa si mai profunda de impletire a doua suflete – pereche. Motiv pentru care e ceva firesc ca mama ta si tatal tau sa se contopeasca in maniera in care ne-ai vazut tu contopiti. Insa vei descoperi, impreuna cu noi, ca sunt mult mai multe moduri – care se mai numesc si pozitii – in care ne putem impreuna trupurile astfel incat sa simtim o cat mai intensa placere.

Pe scurt, cam asta a fost prima lectie de iubire fizica pe care am primit-o de la Mioara si Dorin si, cum va spuneam, nu am sa o uit niciodata. De atunci, pildele aveau sa se succeada una dupa alta, astfel ca, in numai cativa ani, aveam sa devin foarte priceputa, cel putin in teorie, in arta seductiei si a dragostei trupesti. Totodata, Ionut, care la randul sau crestea si era pe cale sa devina un flacau in toata regula, fusese si el chemat intre timp sa mi se alature la vizionarea scenelor de amor ale parintilor. Ca si mine, la inceput el se rusinase vazandu-i pe Mioara si Dorin cum se cotaiau in cele mai variate chipuri, scotand tot felul de sunete animalice. Insa, treptat, Ionut avea sa lase jena la o parte si sa devina un invatacel foarte atent si studios, nu o data interesul sau pentru corpurile goale imbarligate facandu-l sa se strecoare intre cei doi parteneri pentru a observa in detaliu armonia amorului, sublimul impletirii a doi oameni indragostiti unul de altul si dorindu-se reciproc cu ardoare.

Asadar, pana la varsta de 18 ani am tot acumulat cunostinte teoretice de sex. Eram, de atunci, o adolescenta frumoasa, parguita si bine dezvoltata care era curtata cu asiduitate de o multime de colegi de liceu, de vecini sau de cunostinte intamplatoare. Roiau baietii in jurul meu ca albinele in jurul garofitelor, fara exagerare. Dar pana nu am avut o discutie serioasa cu parintii mei nu am facut pasul decisiv…
Era intr-o seara in care Mioara si Dorin aveau o mare dispozitie erotica. Ei faceau dragoste cu disperare, de parca nu ar fi facut si cu o zi in urma, si cu doua, si cu trei… Ca de obicei, eu cu Ionut fusesem invitati sa asistam si eram numai ochi si urechi, ca sa nu scapam nimic. Din cand in cand puneam intrebari, iar nonconfomistii nostri parinti se opreau din actiune pentru a ne lamuri cu rabdare, lucru care intotdeauna ma mira. Fiindca nu imi puteam imagina cum e sa te infranezi din actul iubirii pentru a explica altora ce se intampla la un moment dat, care sunt trairile, senzatiile si asa mai departe. Cu toate astea, Mioara si Dorin o faceau. Suspendau contopirea pana eu si fratele meu intelegeam toate schemele.

La un moment dat, tot privind trupurile asudate ale parintilor zvacnind spasmodic, am simtit cum ma cuprinde un val de caldura. Mi-am descoperit deodata corpul tremurand de emotie, iar vorbele au iesit necontrolat. A fost un soi de izbucnire, o revolta a femeii din mine, care prindea viata si isi dorea sa experimenteze actul iubirii.

– Opriti-va! Vreau si eu! E atat de miscator ce vad! Mioara, Dorin, nu mai pot sa va urmaresc fara sa fac nimic, trebuie sa simt la randul meu aceste senzatii care observ ca va aduc in al noualea cer! Spuneti-mi, e in regula daca accept una din propunerile care curg garla de vrei doi ani incoace si fac sex cu unul dintre admiratorii mei?

Pentru cateva clipe, atat parintii mei, cat si Ionut au ramas blocati. Nu se asteptau la asa iesire. Dar, pe de alta parte, nu s-au opus dorintei mele si nici nu s-au suparat. Au suspendat inca o data actul erotic si mi-au explicat, cu toata bunavointa si intelegerea de care pot da dovada doi parinti fata de fiica lor care ii anunta ca doreste sa fie dezvirginata, ca nu e nicio problema, ca pot sa o fac.

– Andreea, dorinta ta este foarte fireasca si nu ai de ce sa te jenezi. Desigur ca poti sa purcezi la a trai actul plenar al iubirii fizice, fiindca nu mai esti un copil. Mai mult ca sigur ca, dupa ce ai asistat pe viu la atatea si atatea reprize de sex, vei fi foarte dezinvolta, vei lasa inhibitiile departe si vei avea parte de o prima experienta sexuala sublima, de neuitat. Mergi linistita la coit si nu uita ceea ce te-am invatat!

…Si, chiar asa a fost! Nu mai tarziu de cateva zile aveam sa accept invitatia la o cafea a lui Ovidiu, un tanar pe care il simpatizam mai demult si care parea sensibil si sufletist, judecand dupa catrenele pe care mi le recita si dupa hrana pe care o aducea cainilor si pisicilor din cartier. Dupa cafea, am acceptat invitatia sa la coniac. Dupa coniac, am acceptat invitatia la sampanie. Si, in fine, dupa sampanie, am acceptat invitatia la amor. Ah, nu voi uita niciodata acea prima noapte de sex! Atat de multa dorinta aveam acumulata, asa de inalte erau cotele libidoului meu, dupa ce vizionasem pe viu nenumarate partide sexuale ale parintilor, incat privind acum in urma sunt convinsa ca experienta erotica a deflorarii nu a fost cu nimic mai prejos decat celelalte aventuri erotice din urmatorii 7 ani. Doamne, ce ma mai manca! Stiam de ce, stiam si ce trebuia sa fac pentru a scapa de mancarime, si aveam la indemana obiectul necesar atingerii scopului urmarit. Drept pentru care nu am avut nicio inhibitie, nicio jena, nu am simtit nicio durere, ci doar placere, placere si iar placere. Iar pentru asta le-am multumit parintilor, a caror educatie sexuala cu totul si cu totul speciala m-a ajutat enorm. Mai mult de atat, in urmatorii ani am avut un numar destul de mare de parteneri intimi – deh, trebuia sa recuperez timpul in care am fost o simpla spectatoare a scenelor desfasurate in teatrul iubirii -, dar nici macar o singura data nu am primit un repros de la vreunul din ei, ci dimpotriva. Fiecare barbat care a avut privilegiul de a ajunge in pat cu mine a afirmat ulterior ca a trait clipe sublime, de extaz total si ca nici nu si-a imaginat ca poate exista o femeie ca mine, adevarata maestra a contopirii trupesti, care sa-l faca sa simta ca moare, apoi ca invie, apoi ca moare din nou, apoi iar invie si asa mai departe.

Acum, la finalul povestirii mele, revin la motivul pentru care v-am scris, si anume acela de a afla opiniile cititorilor vizavi de educatia sexuala pe care am primit-o de la parintii mei. Pentru ca cei cativa apropiati care cunosc aspecte din trecutul meu au fost, la unison, oripilati de ceea ce au auzit, afirmand ca e traumatizant pentru copii sa isi vada parintii imbarligati. Nimeni nu a mai auzit de asa ceva, nimeni nu a mai cunoscut vreo familie in care mama si tatal nu numai sa umble despuiati in fata copiilor, dar chiar sa ii educe din punct de vedere erotic pe cei mici pe viu, oferindu-le privelistea trupurilor lor impletite in cele mai complexe moduri. Dar mie, una, nu mi se pare nimic iesit din comun. Ba, din contra, le sunt recunoscatoare Mioarei si lui Dorin pentru tot, fiindca, la urma urmei, daca nu invatam de la ei ceea ce am invatat, mai devreme sau mai tarziu tot ar fi trebuit sa invat de la cineva, caci doar nu era sa raman virgina toata viata, nu-i asa? Si apoi cine stie peste cine as fi dat, si ce prostii m-ar mai fi invatat ? Asa, am deprins arta amorului de la niste maestri, in plus nimeni altii decat fiintele care mi-au dat viata si care ma iubesc cel mai mult pe lumea aceasta. Eu cred ca am facut o alegere buna, profesori mai buni decat ei nu puteam gasi.

Am acum 25 de ani, sunt tanara, dar in cei sapte ani in care am avut activitate erotica am trait experiente si senzatii pe care multe femei nu ajung sa le traiasca intr-o viata intreaga. Ma voi aseza curand la casa mea, fiindca, slava Domnului!, de pretendenti nu duc lipsa. Trebuie numai sa cumpanesc bine si sa il aleg pe cel mai potrivit. Am de gand sa ma casatoresc asa de repede pentru ca iubesc foarte mult copiii si imi doresc sa am proprii mei copii. Si sa stiti ca, indiferent ce parere vor avea cititorii vizavi de relatia mea cu Mioara si Dorin, sunt foarte hotarata ca eu si sotul meu sa le oferim copiilor aceeasi educatie libertina si lipsita de prejudecati pe care eu si fratele meu am primit-o de la parintii nostri. In felul acesta sunt sigura ca ei vor avea o viata sexuala minunata, ca si mine.

Scrierea nu imi apartine. Articol preluat integral de pe VecheaPoveste



Share.

About Author

Leave A Reply