5 fraze mai importante într-o relaţie decât “Te iubesc”

0

Iubirea poate fi, uneori, ca un drog care dă dependenţă, iar dacă nu îţi dai seama de acest lucru la timp, este posibil să cazi victima propriilor tale sentimente. Dependenţa emoţionala faţă de persoana iubită nu este un concept abstract, ci un fapt cât se poate de real, care afectează milioane de femei din întreaga lume.

“Vreau să ai parte de succes”
Poate părea destul de simplu să afirmi asta, dar adevărul e că gelozia ne învăluie pe toţi, mai mult decât putem recunoaşte. Câte femei pot spune cu sinceritate că le-ar plăcea ca partenerii lor să îşi îndeplinească toate scopurile propuse, chiar dacă asta presupune că ei să petreacă mai puţin timp cu ele?
Cu siguranţă, îi doreşti doar binele partenerului, aşadar, e indicat să îţi încurajezi şi să îţi susţii partenerul în a excela din ce în ce mai mult profesional: asta face un cuplu puternic.

couple-600x400

“Trecutul rămâne trecut”
Cu toţii am făcut greşeli, am spus lucruri greşite şi am acţionat eronat. În unele cazuri aceste acţiuni pot fi justificate prin eliminarea unei persoane din viaţă noastră, dar în cazurile în care nu se poate, să laşi în urmă aceste lucruri din trecut îţi poate lua o mare greutate de pe umeri. Alege să trăieşti aici şi acum cu partenerul tău şi să crezi că inteligenţa ta emoţională va fi capabilă să răspundă în cazul în care ceva nu merge bine, fără nevoia de a-ţi menţine mereu traumele în jur.

tineri-cuplu-fericire-iubire-dragoste-malul-marii

“Putem face asta”
Există o putere incredibil de mare căpătată în urma colaborărilor, aşadar, e foarte incitant să vezi cupluri ce lucrează împreună pentru a-şi îndeplini scopurile. Fie că economisiţi bani pentru o călătorie, începeţi o afacere sau treceţi printr-o situaţie dificilă, sunt câteva lucruri mult mai înălţătoare faţă de încrederea în sine.

Playful couple enjoying outdoors

Playful couple enjoying outdoors

“Mulţumesc”
Ţinând cont de cât de frecvent auzim în jurul nostru cuvântul “Mulţumesc”, să îi mulţumim partenerului nostru doar când ne ţine uşa deschisă poate părea un gest nesemnificativ. Mulţumirea este transmisă întocmai doar în momentele în care este simţită în mod real şi nu oferită din reflex. Mulţumeşte-i pentru sprijinul pe care ţi-l oferă, pentru experienţele şi provocările pe care le-aţi împărtăşit împreună, toate te-au ajutat (şi te ajută, în continuare) să devii persoană care eşti astăzi. Până la urmă, cam despre asta e vorba atunci când spui “TE IUBESC”.


Share.

About Author

Leave A Reply