Iluzii…

0

Iluzia ce se repeta in mod obsesiv devine reala…Cel mai mare iluzionist din lume, propriul tau creier ii da viata. Te urmareste pretudindeni si ignoranta ta inceteaza la primul semn de durere…stii ca durerea e reala si atunci crezi ca si iluzia e la fel. Imbraci oamenii in poleiala de iluzii si de indata ce iese soarele, acestia se dezbraca…arunca tot ce ai pus mai bun pe ei si devin cum erau, oameni si nu ingerii meniti sa faca zambetul tau permanent. El, e ingerul pe care nu-l imbraci…l-ai cautat si l-ai gasit suficint de bun cat sa fie mai frumos direct dezbracat in bataia soarelui. Zambesti, caci asta e rolul lui, sa existe si existenta lui sa te faca sa zambesti. Apoi…tu om fiind incepi sa ceri, iar de la prima doleanta observi ca aripile-i sunt negre si desi e cel mai frumos inger chiar si negru, tu-l imbracasei candva in alb. Ii accepti culoarea naturala si cand il doresti si ii zambesti si-n negrul ce va inconjoara, observi ca el n-a zambit niciodata…atunci incepi sa pui iluzia zambetului peste el… El nu te-a imbracat nicicand in iluzii si n-a zambit nicicand…tu, inca il imbraci si zambeti trist, caci el a plecat de mult…si nici nu cred c-a fost ceva vreodata in afara de iluzia de-a fi fost!


Share.

About Author

Niciun comentariu

  1. Silviu Popp on

    Imi place sa te vad melancolica,visatoare, de vina e poate primavara asta frumoasa cu verdele ei unic si parerile mele de rau ca nu te mai pot intalni sa-mi luminezi ambiantul de la Nemo.Scrie in continuare,caci scrisul te reprezinta,e lafel de frumos ca si sufletul tau!

  2. Tete nu inteleg intrebarea…poti fi un pic mai explicit?
    Silviu bine ai revenit in coltisorul meu de lume 🙂

Leave A Reply