Ploaia de vara sterge doar asfaltul…

0

Si cu cata tarie sperai sa ploua un pic si in sufletul tau…sa-ti curete petele timpului asternute  peste amintiri ce nu le vrei ingalbenite. Ploaia de vara curata crengile copacilor iar tu te vrei copac, te vrei spalat pe maini de mangaierile pacatoase. Vrei sa-ti sterga urmele de pe maini ai obrajilor ce nu meritau atinsi.
Iti intinzi bratele in ploaia torentiala si vezi ca mainile-ti sunt la fel de pline de pacate doar ca mai ude…
Tuna si te cutremuri. Iti amintestI de  vremea cand ploaia nu avea ce sterge la tine.
Si ploaua. Ploua si se curata strazile de pasii tai rataciti in mii de directii din vremea in care nu stiai pe unde sa o iei.
Ploua si se sterg odata cu apa si urmele pasilor ei, rataciti in mii de directii, in vrema in care nu stia de unde sa te ia.
Ploua si peste banca cu mii de povesti de iubire si sute de finaluri de idile. Ploua, si pentru cateva clipe, e libera. Nicio poveste nu incepe azi pe scandurile sale.
Ploua iar tu ramai la fel. Ploaia de vara a sters doar asfaltul iar sufletu-ti impietreste. Se pregateste pentru urmatoarea ploaie ce poate va curata si pietrele…din suflet!


Share.

About Author

Niciun comentariu

  1. Fără îndoială

    Picături de ploaie, se scurg
    încet, din strachina casei.
    Plouă în continuu de ceva timp…
    dar, ştiu că tot răul se va curăţa
    şi speranţa va încolţi din nou…
    în colţul grădinii, sufletului meu.
    Destinul…va încerca mereu,
    să ivească alte furtuni şi cu
    bucăţile de gheaţă al suferinţei,
    să distrugă până şi zâmbetul…
    Şi atunci, salvarea mea fără
    îndoială e…evadarea în cuvinte.

    28.Aprilie.2010
    te invit pe blogul meu:REFUGIU IN POEME-http://cati1977.blogspot.com/

  2. Iubesc ploaia nebuna ce vrea
    Sa cada, sa doara, sa fie doar ea,
    La masa aceluiasi hol ruginit,
    Cand nimeni nu cere raspunsul primit,
    S-o vreau ca sa stea !

    E obsesiva chemarea ce-mparte nevoi
    Deasupra la toate sa ploaie pe noi,
    Cand stropii cei grei se dau ratacind
    De-a valma in cer, si cad impietrind
    Bezmetici si goi !

    E ploaia pe geamuri ce cade strident,
    Stau singur la geam si totusi absent
    Cand nimeni nu cere privirii reper,
    Nu zic la nimeni, nici mie, ca sper
    Un soare prezent !

    Mari picuri de nunta stropesc apasat
    Camasa de mire, Pamantu-mparat
    Sta singur la masa, nuntasii-s plecati,
    Tomnatici si grei, de vanturi luati
    Saruturi razbat !

    De-i ploaie aceia, ce-aluneca fin
    Cu picurii reci ma cheama sa vin,
    Trecand peste toate, sa-mi spuna ce vrea
    Iubesc ploaia nebuna asa cum e ea,
    De crede-n destin !

    Nichita Stanescu

Leave A Reply