Prin ochii lui…

0

As spune despre mine ca am un suflet mare si multi ar confirma-o, apoi privesc in ochii lui si vad ca bunatatea e alta mancare de peste, una a carei ingrediente desi cel mai probabil le am , nu stiu sa le combin. Il vad cand ma priveste sau cand ma strange in brate si ma intreb cum de poate sa o faca sincer si cu drag…altii m-ar uri toata viata iar el in loc sa o faca ii cearta pe cei care m-ar condamna aparandu-l…apoi imi spune :” stii, nu te-am urat niciodata,nu am putut”…ar trebui sa ma bucure asta, e o veste buna, dar ma face pe mine atat de rea…adica tocmai lui i-am facut asta, lui care nu a putut sa ma pedepseasca? Ce dracu fac? Raman nepedepsita si cu sentimentul de vina? Asta da pedeapsa…Ma intreba o veche-noua prietena:” ce ai face daca te-ar vrea inapoi?” ma intrebam si eu doar ca nu aveam puterea sa o fac cu voce tare…ma saruta si pentru cateva momente am impresia ca totul e ca inainte, apoi ma trezesc si realizez ca eu nu sunt ca inainte, eu sunt cea de dupa…il doare si asta imi face sufletul atat de mic…il doare ca eu…de ce trebuie si „eu” in propozitia asta? Nu putea sa se termine cu ea sau el sau ei? Nu…ea sau el sau ei nu ar fi facut ce am facut eu…NU! Ii spun ca s-a schimbat ca a devenit mai calm si mai bun, imi spune ca nu a fost niciodata rau, ca eu il faceam sa fie…are dreptate…nu-i spun ca imi pare rau stie si habar nu am de unde dar are si puterea sa inteleaga…el stie ca eu sunt buna,a inteles ceea ce eu inca n-am inteles…sunt cum? El m-a vazut mai frumoasa decat mi-am inchipuit eu vreodata ca as putea fi…inca ma mai vede asa si-mi spune: „mereu am facut ce ai vrut tu si tu…mai bine du-te”…si ma duc…


Share.

About Author

Niciun comentariu

Leave A Reply