Ploua peste fluturi…

0

image

Alb, roz, verde ,galben, un curcubeu adunat si aripi.Sunt fluturii vorbind cu florile. Mai mult verde…sunt fluturii odihnindu-se printre frunze. Sunt atat de frumosi fluturii si frunzele si florile si ploaia. Incepe sa ploua usor iar fluturii incep sa se joace in jurul florilor, in spatle frunzelor,sub picaturile reci zboara. Sunt atat de frumosi fluturii si atat de frumoasa ploaia.Sunt atat de frumosi impreuna,insa nici cerul nu poate sa plaga mereu de fericire. Uneori plange in hohote,trist, ca oamenii ce pierd iubirea. Lacrimi din cer incep sa sperie fluturii si atunci se ascund dupa mai multe frunze si doar privesc la flori. Un singur fluture insa s-a indragostit de ploaie. El vrea sa isi traiasca povestea de iubire si nu vrea sa fuga si nici sa se ascunda. Zboara spre campul uscat, lasa in urma florile si se indreapta spre locul unde va fi doar el si ploaia. Ploua din ce in ce mai tare si viteza cu care lacrimile cerului ating pamantul ii provoaca dureri fluturelui.Nu se opreste nici ploaia,nici fluturele.A vazut el candva, in timp ce zbura prin curtea bisericii, ca oamenii atunci cand se iubesc isi jura sa fie alaturi si la bine si la rau. Își spune in sinea sa ca asta e partea rea dar ca nu se da batut. Ploua torential. Durerea se intensifica dar fluturele e inca fericit caci in ochii lui e doar ploaie. Ar plange dar stie ca asta ar insemna sa dea din sinea lui cel putin o picatura de ploaie.Nu o face…tine ploaia in el. Ploua cu piatra iar piatra ii frange aripile fluturelui. Cade pe pamantul cald,in ploaia rece. E doar el, pamantul si ploaia. E trist si isi spune:
– Nu voi mai zbura niciodata, nu voi mai ajunge la frunze sau la flori.
Isi aminteste cat de mult iubeste ploaia, cum s-a indragostit de frumusetea,prospetimea si puritatea ei si atunci, o ultima rabufnire a cerului, o ultima piatra, il loveste parca spunadu-i „nu vei mai iubi nicicand” . Renunta la ploaia din ochi, picatura se scurge in restul picaturilor si fluturele moare. Iese soarele si fluturii incep sa zboare in spatele frunzelor si in jurul florilor. Cu totii spun povestea trista a unui fluture fericit. Era atat de frumos si atat de inocent si  colorat… Ar fi putut iubi stelele. Le-ar fi vazut aproape in fiecare noapte si sigur ele nu l-ar fi ranit,dar el, a iubit ploaia.A fost singurul fluture care a fost atins de iubire… Se lasa noaptea, apare luna si apar stele iar fluturii sunt tristi ca nu ploua,caci stele n-au atins nicicand!


Share.

About Author

Niciun comentariu

  1. Numai serile de mai aduc fluturi.Dar fluturii mor.Oamenii plang.Cerul sufera.Si eu sufar,plang neincetat,fara lacrimi,neauzit.Stelele imi stau aproape.Dar tristetea ma cuprinde iar si iar,ma sfasie ca ghearele unui leu…Fluturii-bucurie,evlavie,divinitate…

    Lorelei si fluturi.Carti si aripi.Frumos.

    Te astept si pe blogul meu.http://jurnaluluneiscriitoare.blogspot.com

    Scrisul tau ma impresioneaza…Si acum ploua peste fluturi…

Leave A Reply