Sunt proastă dar îmi revin!

0

Mă înşeală dar tot îl iubesc!
Şi dacă ar fi doar atât… Dacă ar merge la alta şi apoi ar veni acasă şi m-ar iubi şi pe mine, parcă tot ar fi un pic mai bine. De mine fuge, pe mine mă evită. Eu îl deranjez şi pentru mine nu are timp. Eu îl sun şi mie nu-mi răspunde. Eu îi scriu şi îmi răspunde greu şi sec. Cu altele vorbeşte mult şi altora le vorbeşte frumos. Altele sunt bune şi îi merită atenţia, complimentele şi timpul.
Eu plâng şi plâng al dracului mult. I-aş pune lumea la picioare să îl ştiu fericit ! Mă dau peste cap să îl ajut şi să fac în aşa fel încât să îi fie mai bine şi mai uşor de obţinut tot ceea ce îşi propune. Îi suport crizele nervoase care nu au nicio legătură cu mine şi fac eforturi să îi ofer mici cadouri pentru a îl binedispune. El se închide în baie cu telefonul şi continuă să tragă de altele pentru a obţine măcar o cafea în compania lor. Încerca şi când ele îi atrag atenţia că iubita lui ar fi mai fericită dacă el i-ar acorda atenţie ei. Ele,care nu mă cunosc, se gândesc mai mult la mine decât el. Nu-i pasă că aflu şi că mă va durea. Nu-i pasă de mine şi eu insist să îl iubesc !
Scriu negru pe alb şi apoi citesc clar , într-o singură propoziţie tot ceea ce am scris. Sună cam aşa : Sunt proastă!!!
Stau cu un bărbat care nu dă doi bani pe mine! Tu care citeşti şi te regăseşti accepta că eşti proastă! E primul pas spre a îţi reveni. Lasă toate vorbele pe care ţi le spune când îţi faci un pic de curaj să pleci. Sunt doar vorbe! Iubeşte-l pe bune, iubeşte-l atât de tare cât să nu îi mai stai în cale! Iubeşte-l şi lasă-l să fie fericit cu celelalte. Nu îi mai mânca timpul cu iubirea ta de care nu are nevoie. Ştiu. Sunt dură şi la tine nu e chiar aşa. Ţie îţi spune că te iubeşte dar ca din cauza ta e el aşa…că nu îl înţelegi. Revino-ţi! Nu ai nicio vină căci pariez că deşi el nu ţi-a oferit nimic, tu nu te-ai aruncat în patul altora pentru a îţi lua ce îţi lipsea. Lui îi plac femeile uşoare şi doar nu o să te transformi într-una doar de dragul lui.
Pleacă de lângă el! Caută-ţi fericirea de care te-ai privat până acum aşteptând să te iubească el. Dacă altora le poate oferi mai mult din timpul şi atenţia lui, accepta că ţie nu vrea să îţi ofere şi găseşte pe cineva care să te iubească nu doar să te accepte ! Pleacă repede şi uită episodul ăsta trist la fel de repede. Meriţi mai mult!
Fă-ţi un bine şi de câte ori te gândeşti la el spune-ţi că eşti proastă dar că îţi revii!

 


Share.

About Author

Leave A Reply