D'ale vietii…

0

Te loveste viata uneori din toate partile. Incerci sa te aperi in stanga si zici „au” in dreapta. Iti spui ca ai invatat si te aperi in ambele parti cand, deodata, iti pica ceva in cap. Esti atent si la asta si mergi privind in sus cu armura in dreapta si in stanga si te impiedici si cazi…
Resemnat te asezi in cur si astepti sa vezi cate mai are pregatite pentru tine iar loviturile vin una dupa alta si durerea creste si tu…astepti. Stii ca la un moment dat ranile se vindeca si ca viata isi alege o noua victima. Iti da o pauza in care sa te refaci pana sa iti faca urmatoarea vizita. Am ales de multe ori sa ma lupt, sa par puternica si sa nu dau impresia ca ma afecteaza dar acum sunt prea obosita si prea trista sa ma lupt cu ea. Ma rup de mine si privesc scena ca pe un film sadic. Sunt doar un persoaj in viata mea. Ma uit la mine si mi-e mila. Nu ma mai admir, nu ma mai mint ca trec si peste astea ci doar ma privesc, suspin si tac. Imi aduc aminte ca intr-o zi ma voi face mare…atat de mare incat nici o armura nu ma va acoperi si orice scut imi va fi mic. Voi fi atat de mare incat nu ma voi mai privi caci personajul meu e unul mic, intr-un rol secundar  si episodic. Ma voi face mare si voi cara cu mine toate palmele vietii intr-un one man show…doar al meu!


Share.

About Author

Niciun comentariu

  1. sunt de parere ca toti avem o misiune de facut pe pamant si ca loviturile primite sunt doar niste suturi in fund pt a ne da seama ce avem de facut.

  2. Imi place foarte mult cum scrii!!!
    Din cate am citit, semanam destul de mult.Am intampinat se pare, aceleasi lovituri si deceptii.
    Am o curiozitate:cati ani ai?(stiu ca nu e elegant sa intrebi asta o doamna…insa sunt curioasa).
    Mi-ar placea sa discutam,candva,mai mult.
    Cu bine!:)

Leave A Reply