Mi-e frica de mine!

0

Mi-e frica sa recunosc ca nu sunt atat de buna cat ma vad altii,mi-e frica sa admit ca nu sunt nici macar atat de buna cat ma vad eu cateodata. Mi-e frica sa aflu ce vreau de la viata, de teama neputintei de a imi oferi. Mi-e greu sa recunosc ca el e mult mai bun, prea bun pentru mine,ca pe un altul chiar il vreau si nu il am si doare. Mi-e frica sa recunosc ca simt de teama sa nu par slaba.M-am obisnuit sa ma prefac ca nu imi pasa, ca nimic nu ma darama, ca sunt sigura pe mine in orice situatie si cel mai trist e ca m-am obisnuit sa ma prefac in fata mea, nu numai in fata altora. Nu mai stiu cat am fost ultima oara eu, exact asa cum am simtit. Nu mai stiu ce simt si nu am nici cea mai vaga idee de ce ma mint. Mi-e frica sa plang de teama ca nu ma voi mai opri niciodata. Sunt speriata ca un necunoscut imi poate intra in adancul gandurilor mai curios decat am incercat eu sa imi intru…un necunoscut ma poate da peste cap fara nici un fel de efort .Mi-e teama ca voi face ca de obicei, ma voi preface ca uit discutia , ca il uit pe el, ca zambesc fals in continuare si ma inchid in lumea mea ireala asteptand ca problemele reale sa treaca de la sine…sa se sature de ignoranta mea, sa isi faca bagajele si sa plece la cineva care le acorda un strop de atentie.Habar nu am ce fac, ce spun, cine sunt si totusi viata mea merge mai departe fara sa se intrebe daca eu inteleg ceva din ea. Ma trezesc , ma privesc in ochi si dincolo de culoare nu-mi place nimic…mi-e teama ca nu voi face fata celei care sunt, ca nu va coincide cu ce care as vrea sa fiu si sansele sunt mari sa fie asa caci nici macar cum as vrea sa fiu nu stiu! Imi sunt mai straina decat toti cei carora le stiu macar numele…nu stiu cine sunt eu, dar le pun altora etichete si de cele mai multe ori acestea sunt corecte…Vreau sa fiu fericita fara sa stiu ce ma face fericita…deci n-am nicio sansa…Pana si  cuvintele astea le scriu cu lacrimi in ochi,dar le inghit, nu le las sa curga de teama sa nu cumva sa imi spuna ceva despre mine in timp ce curg siroaie!!


Share.

About Author

Niciun comentariu

  1. Un alt necunoscut on

    Nu stiu cine te-a bulversat in halul asta, dar sper sa iti fiu de ajutor cu cateva amintiri despre tine. Esti cea care te bucuri cand ajuti pe cineva, cea cea care iti garantez ca zambeste sincer atunci cand se simte apreciata. Esti cea care greseste des dar si cea care are curajul sa isi recunoasca greseala si sa o indrepte. Stii sa iubesti chiar daca poate ai dreptate nu iti dai seama ca iubesti, dar sufletul tau o stie si se manifesta. Nu mai fi atat de panicata, necunoscutul ti-a facut asta tocmai pentru ca nu te cunoaste si pentru ca tu i te-ai deschis ca unui apropiat. Fii mandra cu tine si nu uita ca tu esti cea care scrii ceea ce noi citim.

  2. Binele si raul sunt relative. Ce e bine pt cineva poate fii rau pt altcineva.
    Asa ca cine suntem noi sa judecam ce e bine si rau?

  3. De exemplu ma gandeam ce sa-mi propun de la 2009. Mi-am propus sa fiu mai rau ! Si ce daca! Cine a zis ca e rau sa fii rau si ca e bine sa fii bun! Inca odata; Binele si raul sunt relative!

  4. In primul rand stai linistita, pt ca nu esti singura in situatia asta.
    Cu toate ca nu te cunosc, de fiecare data cand iti citesc vreun articol ma regasesc in el, lucru care demonstreaza faptul ca avem aceleasi trairi, sentimente, curiozitati, drame s.a.
    Sunt sigura ca esti o persoana apreciata de multi din jur; iubita; sunt sigura ca ai prieteni multi pe care te poti baza; sunt convinsa ca adori sa razi si ca multi ti-au spus ca rasul tau coloreaza lumea asta gri.
    Chiar daca pe interior esti sfaramata in mii de bucatele si nu te mai recunosti cand te privesti, sunt sigura ca o data cu trecerea timpului vei privi perioada asta nefasta cu zambetul pe buze.
    Toate cele bune iti doresc.
    Multe articole frumoase in continuare.
    Multi prieteni care sa-ti fie alaturi.
    Multe zile in care pur si simplu sa nu te opresti din ras.:)

  5. Neavand nici experienta si nici puterea noastra de gandire, temerile copiilor ni se par adesea stranii sau lipsite de fundament: toate obiectele, chiar si cele mai inofensive, pot fi pentru ei sursa de frica (in primii 5 ani de viata). Nimic insa nu este anormal in aceste manifestari izvorate din nelinisti irationale si specifice fiintei umane in scopul descoperirii instinctuale a lumii. Cele mai curente temeri instinctive sunt: fobiile de singuratate, de intuneric, de persoane straine si de animale. Frica de intuneric este, in mod cert, cea mai raspandita si nu se poate ascunde (fobia noptii, a spatiilor sumbre, a spatiilor disimulate – frica de a privi dupa o perdea, de a deschide o usa care da intr-un loc necunoscut ).

    In timp ce aceste fobii nu produc tulburari care sa dezorganizeze viata copilului, altele (ca teama de caini de exemplu) duc la anxietate, fenomen ce naste un sentiment de pericol interior. Aceasta forma de frica (fara cauze aparente; obiectul fricii a disparut, dar frica persista, in amintirile sau in jocul imaginatiei) se manifesta adesea la copiii emotivi sau imaginativi. In acest caz, ei trebuie tratati cu blandete, pentru ca anxietatea sa nu ia proportii alarmante – refuzul de a manca (anorexie mintala), de a dormi etc.

    Anumite temeri pot parea anormale prin frecventa (copilul caruia ii este frica de orice, fara incetare) si intensitatea lor (tipete, paloare sau inrosire subita si intensa) ori prin persistenta de la o anumita varsta. Astfel, copilul de 8 ani care are inca nevoie de veioza pentru a adormi seara manifesta o teama anormala, ca si copilul care plange la vederea de la departare a unui caine. Din fericire nu sunt patologice, intrucat nu se diferentieaza de temerile normale decat prin intensitate, iar copilul are un comportament obisnuit. Exagerarea fricii banale, intensitatea si persistenta ei sunt datorate, in cele mai multe cazuri, unei gresite atitudini a parintilor (de exemplu a mamei) care-si ameninta copilul dandu-l la caine daca nu „papa” tot. Uneori parintii vorbesc despre propriile temeri contagiindu-i pe copii.

    Cea mai periculoasa teama este frica excesiva, bizara, ce se caracterizeaza prin mare intensitate (tulburari grave de comportament), tenacitate (fobii intense si persistente), prin perseverenta ei chiar si dupa disparitia cauzelor (veritabila criza de frica). Toate fobiile care ating corpul trebuie supravegheate cu atentie deoarece ele sunt adesea (la adolescenti mai ales) semnul unei eventuale schizofrenii (tulburare psihica ce se caracterizeraza prin inconsecventa mintala). Nu trebuie sa neglijam niciodata o stare mai mult sau mai putin permanenta de neliniste – tresarirea la cel mai mic zgomot, timiditatea sau agresivitatea excesiva, ticurile, balbaiala, maniile, inadaptarea scolara, semnele de oboseala – caci pot fi semnele unei tulburari nervoase. In acest caz trebuie neintarziat sa consultati psihiatrul, singurul in masura sa judece manifestarile de teama si sa indice tratamentul.

  6. …M-as apropia de cei care stiu ca ma influenteaza negativ, incercand sa raman eu insami, pentru a ma detasa de ei, cu adevarat. Cand fugi de ceva ramai fara sa vrei acolo. Trebuie sa treci acel lucru prin tine si sa ramai la sfarsit doar tu.

    Sa nu ma tem. Frica ucide mintea. Frica este moartea marunta, purtatoarea desfiintarii totale. Voi infrunta frica. O voi lasa sa treaca peste mine, prin mine. Si, dupa ce va fi trecut, imi voi intoarce ochiul interior si voi privi in urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi ramane doar eu. Litania Fricii, Frank Herbert – Dune.

    As fi mai persistenta atunci cand mi-am propus ceva, as fi mai disciplinata in atingerea scopurilor. Acum las mereu vie o anume relaxare, neimplicare, indiferenta, ca scuza pentru atunci cand nu se intampla ce mi-am propus, sa-mi zic ca de fapt nu mi-am dorit asa mult…

    …As termina cartile pe care nu le-am terminat fiindca nu am putut. Nu as fi suportat sa se termine. Fiindca “a termina” ceva inseamna schimbare. Iar eu nu prea suport schimbarile…

    As face eu lucrurile pe care le pretind de atata timp de la ceilalti si ma supar pe ei ca nu le fac. Poate nu sunt facuti pentru a le face.

    As fi mai mult eu insami si mai putin ceilalti.

  7. Cind toata existenta ne intoarce spatele,si ne simtim straini in propriul corp,in propria casa si nu mai exista nimeni dispus sa ne asculte,singurii nostri prieteni care totusi mai exista sint calitatile bune din noi.Si ca orice prietenie,ea se cultiva in timp,este nevoie de multa rabdare cu noi insine.Daca vom avea curajul sa incepem schimbarea,trebuie sa pornim la un drum pe care oricum vom fi nevoiti sa il facem mai devreme sau mai tirziu,si acest drum se cheama maturizare.Daca ai tot ce iti trebuie si nu folosesti nimic din ceea ce ai ca sa incerci macar sa fii fericit,se depune iedera pe zidurile casei tale si iti va lua foarte mult timp sa ajungi dincolo de zid atunci cind vei vroi sa vezi ce e dincolo de tine. Si ca sa poti scoate din sac,acesta trebuie sa fie plin,si sa incerci sa mai pui ceva in el din cind in cind cate ceva, ca sa nu ajungi sa imprumuti de la vecina ta ,furnica.Nu de alta,dar am stabilit deja ca cei mai buni prieteni sint deja calitatile bune pe care le ai si pe care trebuie sa le dezvolti ca sa ai pe cine te sprijini in orice situatie.Si nu trebuie sa lupti cu nimeni,nici macar cu tine,cea mai buna cale de a face lumina in camera este sa aprinzi lumina,nu sa alungi intunericul,pentru ca ti-ar trebui foarte mult timp sa faci asta. Nu are rost sa te temi de tine,e timpul sa iti faci curaj sa privesti la ce ai mai bun deja.
    Mult noroc iti doresc.

  8. Multumesc frumumos pentru toata aprecierea dovedita prin aceste comentarii. Doru daca nu ma insel este prima oara cand imi lasi un coment. Ma bucur de vizita ta si sincere felicitari pentru modul in care privesti problema!

  9. Undeva, pe la 20 de ani, ma straduiam din greu sa gasesc raspuns aproape acelorasi intrebari. Desi nu pot spune ca mi-era teama de mine. Mi-era teama ca nu voi descoperi niciodata Adevarul. Ma gindeam ca viata e o calatorie pentru a te cunoaste pe tine insati. Imi placeau trenurile si marea. vedeam suflete frumoase ce traiau in corpuri de oameni, fara ca oamenii sa stie macar ca erau locuiti.
    Asa simteam, asa scriam:

    Singuratatea calatorului

    Intr-o asemenea stare de spirit
    imaginea valurilor marii imi obsedeaza retina
    iar consistenta miscatoare a nisipului fierbinte
    imi accelereaza circulatia periferica a gindurilor.

    Literele-amalgamate nu-mi mai tipa in urechi
    si singele-ncalzit nu mai fierbe-n pasiuni
    si merg inainte pe tarm
    si intilnesc epave
    si merg
    si merg inainte pe mal
    si intilnesc schelete de pesti
    si merg
    si merg inainte pe nisip
    si-mi ranesc talpile de scoici si perle
    si merg
    pentru ca stiu ca trebuie sa ma intilnesc cu mine
    undeva la un capat al marii
    si merg!

    ne foloseste oare sa stim ca si altii trec prin suferinte, printre intrebari sfaramindu-se? nu stiu. nu stiu daca solidaritatea poate usura suferinta, dar sper. asa cum stiu ca fiecare om cu care ne intilnim este o oglinda in care ne vedem reflectarea, o sansa sa invatam despre noi. cite ceva de fiecare data. uneori doar despre principiile noastre, despre limitele noastre, alteori despre o anumita calitate, alteori despre un ascuns defect, fiecare fiind o bucatica din marea oglinda in care speram sa ne vedem intr-o zi adevaratul Chip.
    si mai stiu ca fiecare suntem actori, operatori, regizori si scenaristi (in acelasi timp) ai propriei noastre calatorii.
    si mai stiu ca acele cioburi in care ne reflectam cel mai dureros, sunt cele din care invatam cel mai mult.

    N-ai de ce te teme. Eu-lui ii poate fi teama. Dar tu esti un SUFLET ce observ ca sare in ochii tuturor. Bucurindu-i. Cauta sa-l vezi si tu. Mai uita-te o data in ochii tai, cu atentie. Dincolo de culoare. Si teama se va topi odata cu intrebarea „cine traieste in locul meu”. Ori „cum ar trebui sa fiu”. Vei fi cine esti chiar acolo, in adincul ochilor tai.

    Apoi, desfa-ti aripile si mergi mai departe cu bucuria ca esti.
    na, uite ca m-ai facut sa scriu si eu pe blog! vezi ce-ai facut?…

  10. Sarumana Daniela…frumoase cuvinte, asa ca nu regret o secunda ca „te-am” facut sa scrii pe blog.Iti multumesc din suflet pentru apreciere, iar daca spui ca sar in ochii tuturor bucurandu-i aproape pot schimba titlul cu mi-e frica de de mine si de cat de mandra sunt…de mine 🙂 P.S. Inceputul comentariului tau, „Undeva, pe la 20 de ani, ma straduiam din greu sa gasesc raspuns aproape acelorasi intrebari” face copilul din mine sa topaie prin casa spunandu-si : „auzi se aseamana cu tine, a fost ca tine, poate o sa fii si tu ca ea” 🙂

  11. Stii…s-ar putea sa fim niste vise nascute din flori, si pentru ca parintilor nostri li s-a facut rusine de pacatul lor, ne-au abandonat pe caldaramul strazilor, toamna…Si tot de atunci, s-ar putea sa ne cheme Frunze… si pentru ca ne era frig, am inceput sa plangem cu lacrimi de ploaie… Si tot de atunci, s-ar putea sa ne cheme Lacrimi…cu timpul insa, ne-am uscat si am fost uitate… Apoi a venit iarna… Si in sfarsit, primavara!…cu ,,toti cocorii inapoi”!

  12. 🙁 imi vine sa plang, sunt la fel,o viata am iubit,am crezut, am construit si totul s-a naruit in cateva secunde. Sunt ceva ani de cand nu mai cred in nimeni si nimic nici chiar in mine.OOOOOf

  13. Laura, dincolo de ceea ce scriu in momentele in care ma pierd si ma tem, eu sunt piatra de temelie a tot ce inseamna viata mea…sunt mereu acolo chiar daca uneori afara e ceata si eu privesc doar in stanga sau dreapta in loc sa ma uit in jos pentru a ma vedea. Te sfatuiesc sa faci la fel, sa te iubesti si sa crezi in tine, caci cel mai frumos miracol e propria ta realizare cu tine 🙂

  14. frica este singurul sentiment unul din singurele sentimente care ne aduce aminte ca suntem oameni. Frica de sine avem toti, faptul ca o aratam sau nu e altceva. Am avut ocazia sa sar dintr-un avion… A fost cel mai terifiant moment din viata mea.. dar m-am ridicat de pe scaun cu calm am afisat o fata increzatoare si toti au crezut ca stiu ce fac si ca nu mi-e frica.
    La partea cu mintitul… nu stiu ce sa spun… nu e bine sa te minti pe tine… nu e bine sa minti in general… si asta pentru ca atunci cand adevarul iasa la suprafata (chiar si pentru tine) gustul dezamagirii „se spala” greu.
    Orium… intr-o zi cineva, un strain, va intra in viata ta fara sa iti ceara aprobare, si iti va deschide ochii… nu se stie daca va rammane acolo… e posibil sa fie „un ajutor” unei persoane care a venit doar sa te pregateasca pentru zambete naturale, pentru fericire. Partea asta e valabila si pentru Laura… increderea nu o acordam noi! merge singura! si chiar daca vine inapoi ranita, va pleca in continuare pana va gasi persoana potrivita!
    e greu sa fim oameni.. si de aia sunt putini… dar fiecare OM isi are perechea!

  15. Doamneee!! cat m-am regasit in cuvintele tale…din cand in cand ma opresc din viata si incerc sa aflu cum/cine sunt de fapt…sunt eu aia sigura pe mine care poate infrunta cele mai mari greutati ale vietii,care poate gasi raspuns la orice intrebare,care poate ramane neatinsa de intamplari care pe altii i-ar devasta?! sau sunt slaba,trista,neputincioasa in fata vietii; plang in bratele unor amintiri/experiente care imi ofera siguranta si rutina zilei de maine pe care o urasc si de care am totusi atata nevoie… Pe rand, ma regasesc in ambele situatii,dar sunt momente cand ma opresc si sunt doar confuza. Durerea e mereu mai palpabila,pare mai reala, si din acest motiv ma simt mai puternic slaba decat puternica, mai des trista decat fericita…dar evident ..nu las sa se vada,si uneori e greu sa tii ascunse niste sentimente doar pt ca stii ca e forte probabil sa nu fii inteles si sa te alegi cu dezamagiri.
    Concluzia mea e ca nu am de fapt o conluzie,nu am un razpuns, dar daca le gasesti tu (raspunsurile),anunta-ma si pe mine :)) si pana una alta hai sa continuam sa facem haz de necaz si sa fim in continuare „fetele rele” asea cum ne-am obisnuit si cum ne sta noua bine 😉
    P.S. Te respect si te apreciez pt ceea ce faci,pentru rabdare si curaj.

  16. Ganduri asternute pe frunze… in miez de toamna m-am regasit in ele…

    Pasesc prin frig…
    Ma impiedic de singuratate
    si…cad.
    O raza de lumina
    coborata de sus
    ma redreseaza-
    e SPERANTA.

    Multa speranta iti doresc.fie ca Lumina si Pacea sa coboare in sufletul tau.Domnul are grija de fiecare.

  17. esti un om care a reusit,si nu pentru prima data sa transmita emotii,suferinta si fericire prin sincerele cuvinte scrise,in acele cuvinte ma regasesc si eu si multi altii!pentru ca esti o femeie desteapta si cu ajutorul tau ne descoperim si noi , iti multumesc!!!!

  18. Va multumesc mult…inseamna enorm sa citesc aprecierea voastra, ma ajuta sa-mi aduc aminte ce-mi doresc,cine as vrea sa fiu si ce ma bucura…ma bucura cuvintele voastre frumoase pe care eu le-am starnit…va multumesc 🙂

Leave A Reply