Ochi mari de copil mic…

0

O mare parte din copilarie mi-am petrecut-o la tara, iar una din cele mai mari bucrii ale mele, o constituia pe atunci, nucul din curtea bunicii.Ma cataram cat de sus puteam si ma uita Dumnezeu acolo(ore intregi) si totusi orele treceau fericite.Ma uitam la pasari, faceam forme din nori si era suficient pentru a numi ziua una fericita! Cascam ochii mari la orice…totul era fascinant si nu mai stiu daca ma suparam vreodata…stiu doar ca ma deranja ca uneori trebuia sa ma dau jos din nuc, ca tipa mamaia sa vin la masa.

Totul era simplu, fiecare zi era la fel si nucul era mereu acolo…nu mi se parea monoton ci frumos si atat. Am mai crescut putin si m-am imprietenit si cu Argesul(trecea prin spatele casei si m-a salutat).Nu mi-am uitat nici primul prieten, dar cum nu puteam sa il iau cu mine, imi imparteam timpul la 2(pardon la 3…mai si mancam).

Apoi am crescut !!! Mi-am impartit timpul la 100 si in toate 100 nu era nici Argesul nici nucul.

Mai trec pe la mamaia din cand in cand(inainte nu vroiam sa plec nicicand de acolo)si mai vad si nucul.Ma uit la el cu ochii mici de copil mare…si stiu ca el e la fel…doar eu sunt alta.

M-am suit o data si parea mai mic si in 5 minute deja vorbeam la telefon de plictiseala…am trecut pe la Arges si cu aceeasi ochi mici l-am vazut doar murdar. Nu mai pot fi copil…e clar…si mi-e un dor de ochii mei mari…

Fericirea mi-a fost mai aproape ca oricand atunci…era atat de simplu totul…era atat de bun si de colorat si de viu…si de copil…

De cate ori vad un nuc…ma incearca gustul copilariei…dar dispare atat de repede ………………..


Share.

About Author

Niciun comentariu

  1. Andrei MITUCA on

    …gustul copilariei nu dispare niciodata…Noi Disparem pe linga el, resemnati, tacuti si din ce in ce mai goi…

  2. seful lui lolrelai on

    De cate ori vad un nuc…ma incearca gustul copilariei…dar dispare atat de repede ………………amestecat cu damful de bere ieftina si de tigara mucegaita pe care le consum din cand in cand in vreun lupanar din mahalalele Bucurestilor…:)))

  3. Mai sefule…e clar ca nu ne stim…nu consum bere cum nici tu nu consumi neuroni atunci cand dai cate un raspuns…
    La urmatorul raspuns de genul asta voi fi nevoita sa iti sterg aberatiile!

  4. scrii atit de bine, incit imi vine sa cred ca esti deghizarea unui poet pe care l-am admirat toata viata… dar stiu ca esti adevarata, altfel nu mi s-ar stringe sufletul in mine la anumite pasaje… intr-o zi, poate, ai sa intri in lumea poetilor…pe usa din fata…
    until then, nu te opri…

  5. Aveam si eu un Mir, marul unde ma urcam ca sa citesc si unde noaptea cantam colinde, sperand sa ma auda Alex, vecinul meu cu doi ani mai mare decta mine pe care il iubeam cu toata nevinovatia unui copil de 12 ani… Si acum, cand ajung la copacul meu drag, il inconjor cu bratele si o part din mine sia-r dori sa se poata intoarce in timp, sa fie din nou copilita visatoare de alta data… Cu totii avem in noi copiii astia, trebuie doar sa nu ii lasam sa creasca, sa nu aiba taxe, impozite, datorii, sefi si nervi in trafic…Sa ii lasam sa descopere in fiecare lumea cu aceasi curiozitate 🙂 Tata imi spunea mereu ca intr-o buna zi voi descoperi lumea si eu credeam ca asta se va intampla cand voi creste. Dar cea mai frumoasa lume este cea pe care am descoperit-o in copilul din mine si in ea ma intorc cand cea in care traiesc acum este prea trista si urata.

Leave A Reply