Cand nu mai ramane nimic…

0


Se asterne praful peste sentimente vechi si pana si amintirea lor devine neclara. Iti amintesti vag de fericirea ce te invaluia doar cand te strangea in brate…stii ca erai fericita dar nu prea mai intelegi de ce. E atat de frustranta imbratisarea de acum, aceea ce nu are nimic in comun cu cea veche desi bratele sunt aceleasi. Nu intelegi fericirea de atunci precum nu intelegi nici frustrarea de acum. Nu e frustrare, e sentimentul de vinovatie ca ai avut fericirea in mainile tale si ai scapat-o printre degete.
Ce s-a ales de iubirea voastra? Cine a gresit mai mai mult? Cine a iertat mai mult? Cine e el si cine esti tu cand nimic nu va aduce aminte de voi? Ce ati facut din visele cladite?
Il vezi zambind si stii ca nu zambeste ca atunci, mimeaza fericirea ca si tine de teama recunoasterii adevarului…nu mai e pentru tine cum nici tu nu mai esti ce-i trebuie…Au disparut de mult momentele de liniste in 2, bucuria lucrurilor marunte,mandria ca il ai,placerea de a va trezi impreuna,aranjarea programului comun…s-au dus toate si voi totusi ati ramas. Ati ramas impreuna ca un tribut adus iubirii ce v-a legat candva.In jurul vostru se infiripa noi povesti de iubire, vezi fericirea din ochii celor ce-si gasesc perechea pentru cativa ani sau pentru o viata si cauti in ochii partenerului cu speranta. Nu e nimic acolo pentru tine si totusi in loc sa pleci ramai, te multumesti ca inca il ai desi nu cum l-ai vrea sau cum l-ai avut candva.
Ramaneti unul langa altul cu speranta de a renaste sentimentele de atunci.
Ramaneti asteptand unul de la altul sa ia decizia, sa zica unul stop si celalalt sa il condamne ca n-a luptat suficient! Ramaneti de teama impartirii prietenilor, animalului crescut impreuna,locurilor ce va apartin si din cauza neputintei de a o lua de la capat…de a incepe sa flirtezi si sa joci teatru pentru a cuceri pe cineva. El te stie asa cum esti, ea te-a iubit intocmai.
Va cunoasteti si va acceptati…. nu va mai iubiti dar va resemnati!


Share.

About Author

Niciun comentariu

Leave A Reply