Doamna de la Fornetti

0

Acum un an m-am angajat la o firma la Unirii unde la parterul blocului era un magazin Fornetti de unde cumparam cafea. Intr-una din zilele de munca, atunci cand m-am oprit sa iau 2 cafele, pentru mine si colega mea, am observat o femeie, imbracata saracacios, stand pe jos sprijinita de magazin. I-am intins leul primit rest si am primit un multumesc insotit de un zambet atat de sincer cum rar mi-a fost dat sa vad. M-am trezit raspunzand ca eu ii multumesc. Mi-a zambit cu drag pana am intrat in scara blocului. Am intrat in firma zambind toata si cand am fost intrebata ce mi-a adus zambetul asta larg pe buze am raspuns ca si cand vorbeam de o prietena veche ; „Doamna de la Fornetti”.

Din acea zi , in fiecare zi de munca mi-am cumparat zambetul o data cu cafeaua pentru pretul de un leu. Intr-o zi,dupa vreo 2 luni de „multumesc” aproape zlnic, mi-am luat cafeaua si cand am vrut sa ii intind restul am observat ca lipseste…am intrebat vanzatoarea daca stie ceva de doamna care statea mereu acolo si mi-a spus doar ca azi nu a vazut-o. I-am lasat ei leul primit rest rugand-o sa ii dea in cazul in care apare. M-am trezit usor ingrijorata pentru o femeie despre care nu stiam nimic. A doua zi m-a intampinat direct cu multumesc pentru leul pe care il primise in absenta mea. M-am bucurat sa o vad. Pur si simplu m-am bucurat sincer… I-am intins restul si am si am intrebat-o unde a fost ieri. Mi-a spus ca a avut liber ca a fost ziua ei :). I-am zambit, i-am spus la multi ani si am intrebat-o liber de la ce sau de la cine si mai ales ,cum si unde traieste? Nu mi-a servit o poveste lacrimogena ci una cu care parea extrem de impacata…cam cum eram eu impacata cu viata mea.

12141506_897920753595187_1879292231856648006_n

Mi-a spus ca locuieste intr-o garsoniera inchiriata cu fiul ei. Fiul munceste si plateste chiria iar ea din ce aduna de la oameni ca mine plateste utilitatile si cate ceva de mancare. Mi-a spus mandra, nu trista, ca se descurca ei asa ca si-a permis sa isi ia liber de ziua ei. Fiecare cuvant pe care il spunea in simplitatea sisinceritatea ei ma facea sa o indragesc mai tare. Nu acuza pe nimeni pentru situatia in care se afla…nici macar nu vorbea despre vreo situatie ci despre viata pur si simplu. Pentru o secunda m-am imaginat pe mine in fata unuia din cei mai bogati oameni ai planetei care ma intreaba cum pot trai si zambi cu banii astia fara sa stiu daca luna asta imi permit sa achit chiria.

Cred ca zambetul meu l-ar fi facut sa ma admire cam cum o admiram eu pe femeia din fata mea. Am mai intrbat-o doar cum a ajuns in situatia asta si raspunsul m-a facut sa nu mai intreb nimic :
– Visand sa ajung prima doamna! mi-a spus razand. Am ras trist la randul meu , căci visam des si eu la asta 🙂
Au mai urmat luni bune de zambete, multumesc si atat 🙂 Intre timp au inceput sa imi zambeasca si vanzatoarele de la Fornetti de cate ori ii multumeam doamnei sarace ce se sprijinea zilnic de geamul lor.
Dupa 9 luni de zile firma mea a dat faliment asa ca mi-am cumparat ultima cafea spunand la revedere vanzatoarei si lasandu-i restul caci doamna mea nu ajunsese inca.

Dupa 2 sapatamani m-am intors sa semnez actele de incheire ale contractului si m-am oprit sa iau cafeaua sperand sa o vad si pe ea. Era acolo si s-a luminat la fata vazandu-ma. Eu la fel. Imi venea efectiv sa o iau in brate ca pe o prietena veche pe care n-am mai vazut-o de ceva timp. I-am intins leul si de data asta mi-a spus Nu. A continuat :
– Am auzit ce ti s-a intamplat. Am fost sa ma rog pentru tine. Acum nu imi mai dai tu, e randul meu.
Mi-a intins o iconita. O cumparase pentru mine. I-am spus multumesc cu lacrimi in ochi si mi-a spus ca ea imi multumeste. Lacrima si vanzatoarea , si eu si Doamna de la Fornetti …si totusi am plecat zambind. Zambind de cata umanitate exista in lumea in care exist.


Share.

About Author

Leave A Reply